Astăzi, nu ştiu cu câtă onestitate şi smirenie, am aflat un lucru. Şi anume, oricât de bun nu te faci la ceva mereu există o altă persoană care o face mai bine decât tine. Nu e doar un copy paste de pe internet la un quote, şi nu e un post pesimist ca multe altele care există, însă am simţit asta cu tot corpul, de la firele de păr din cap, până la degetele de la picioare.

  Mam simţit trădat de mine însumi pentru faptul că am irosit timpul pe ceva, care în fine, nu mai merită atenţia mea, ceva în care am depus atâta efort, ca la urmă să nu mă remunereze cu absolut nimic decât oboseala şi chin. Am făcut asta din plăcere, ca să ajung să mă simt ca un muncitor căruia nu i să plătit salariul deja de jumătate de an.

  În lumea asta, oamenii au creat o societate bine ierarhizata, practic numai o mână de oameni au posibilitatea să combine lucrul cu plăcerea de a lucra, adică de a te ocupa cu ceva care să îţi aducă satisfacţie pe plan emoţional, de ce nu şi fizic. Însă, stau şi mă gândesc, cum să faci ceva care îţi place, şi să fii remunerat pe măsură? ce trebuie eu să fac ca să ajung în poziţia în care lucrurile care îmi plac să devină meseria mea? trebuie mai întâi să mă supun societăţii în care trăiesc? să dedic facultăţii câţiva ani, care în fine, nu se ştie unde mă va aduce? poate eu vreau să fiu scriitor, sau pictor, dar îmi irosesc talentele în alt loc. Cum să fiu sigur, că viaţa care o trăiesc, are rost, mă bucur de ea, şi deşi lucrez, simt că trăiesc şi că sunt viu? Probabil unii oameni trăiesc o viaţă întrega punându-şi întrebările astea. 

  În fine, concluzia mea referitoare la tema dată este că diferenţa dintre tu şi eu, sau el şi ea, este doar o acţiune ce poate fi măsurată în timp, pentru ca această acţiune se cheamă experienţa, doar ca tu afli mai devreme, eu mai târziu, el îşi dă seama cum să se impună în societate făcând ceea ce îi place la 19 ani, ea la 56…

”Pleasure in the job, puts perfection in the work” - Aristotle.